În anul 2004, printr-o scenă tragi-comică, clovnul Băsescu impresiona o întreagă ţară de suferinţa ce îl cuprindea în legătură cu boala lui Stolo. Acesta din urmă hotărâse să nu mai candideze datorită suferinţelor sale sau pretinselor suferinţe inventate de aliaţii din PD. Citiţi cu atenţie ce s-a întâmplat cu adevărat in toamna lui 2004, dincolo de perdele, uşi secrete şi declaraţii:
În campania electorală pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale din anul 2004 actorii politici au recurs şi la forme de comunicare definibile, în raport cu istoria recentă a României, ca manipulări atipice. Faptul că au fost evenimente cu puţine precedente a făcut ca electoratul să nu aibă repere în funcţie de care să analizeze respectivele cazuri. Retragerea intempestivă a lui Theodor Stolojan din cursa prezidenţială şi teza fraudării alegerilor sunt două exemple semnificative privind utilizarea manipulării în încercarea de a influenţa rezultatul votului.
Liderul liberal Theodor Stolojan a urmat toate regulile impuse de candidatura la cea mai înaltă magistratură a României. Şi-a anunţat intenţia de a candida la Preşedinţie încă din 2002, a desfăşurat lungi turnee electorale prin ţară, în perioada 2003-2004, a presat PNL să se asocieze cu PD pentru a forma Alianţa „Dreptate şi Adevăr”, pentru a avea un suport organizaţional şi politic mai puternic. Cu toate acestea, Stolojan nu a reuşit să se profileze ca un câştigător al competiţiei electorale. Astfel, potrivit sondajului CURS realizat în perioada 23-28 septembrie 2004, Theodor Stolojan era creditat cu 36% dintre opţiunile de vot, cu un procent peste formaţiunea politică din care făcea parte. În acelaşi sondaj, 45% dintre cei chestionaţi au răspuns că l-ar alege pe liderul PSD, Adrian Năstase. Contextul politic în care a avut loc retragerea lui Theodor Stolojan din cursa prezidenţială ar putea explica resorturile acesteia. Până la alegerile locale din 2004 PSD era cotat cu cele mai mari şanse de a câştiga competiţia pentru parlamentare şi prezidenţiale. Rezultatul alegerilor locale în care PD şi PNL au câştigat primăriile unor mari oraşe, egalitatea cu PSD în privinţa votului politic pentru Consiliile judeţene dădea mari speranţe liderilor Alianţei D.A.. PSD a reuşit însă să iasă din reculul cauzat de eşecul în alegerile locale şi la începutul toamnei anului 2004 social-democraţii şi Adrian Năstase au preluat iniţiativa politică.
Astfel, în pofida tuturor eforturilor A.D.A., se profila o victorie a PSD şi a candidatului său la alegerile prezidenţiale.
În acest context, a avut loc retragerea din competiţia electorală şi din fruntea PNL a lui Theodor Stolojan, în 2 octombrie 2004. Mai multe elemente indică faptul că retragerea lui Stolojan a fost o decizie pregătită cu atenţie, menită a polariza prin manipulare simpatia publică spre Alianţa D.A.:
• Anunţul de retragere din competiţia electorală a lui Theodor Stolojan a fost realizat într-o sâmbătă, primind astfel un caracter extraordinar. Stabilirea datei anunţului într-o zi nelucrătoare avea funcţia de a credibiliza motivele retragerii, dând electoratului impresia că starea de sănătate a candidatului AD.A. este atât de proastă încât pasul nu mai admite amânare;
• Anunţul de retragere nu a fost motivat prin explicaţii medicale precise, menţinându-se ambiguitatea asupra stării reale de sănătate şi a cauzelor îmbolnăvirii. S-a motivat că se doreşte menţinerea discreţiei absolute asupra cauzelor şi simptoamelor bolii, ceea ce a fost de natură să mărească nivelul de compasiune publică faţă de „bolnav” şi faţă de prietenii săi politici. Electoratul era făcut cumva complice onorabil la un pretins act de respect al intimităţii, fiind plasat în subconştient pe o poziţie de solidaritate umană cu liderul AD.A.;
• În cadrul conferinţei de presă susţinută de Theodor Stolojan a participat şi soţia sa (anterior foarte discretă pe scena publică). Prezenţa doamnei Stolojan este un alt element menit a indica gravitatea bolii fostului lider al PNL şi de a întări, astfel, compasiunea publicului. Electoratul era invitat nu doar să asiste la un eveniment politic ci şi să participe la o întrunire de familie, o familie greu încercată;
• Alături de familia Stolojan a fost prezent şi Traian Băsescu. Starea de tensiune a fost mărită de izbucnirea în plâns a acestuia. Analiza fotografiilor făcute la conferinţa de presă la care s-a anunţat retragerea, realizată cu calm după consumarea evenimentului pune în evidenţă, însă, manipularea:
În poza 1 se poate observa pe chipul lui Traian Băsescu amestecul dintre un zâmbet (involuntar!?) satisfăcut şi pregătirea pentru momentul următor, în care îl va ridica pe Stolojan de pe scaun şi va izbucni în plâns (vezi poza 2).
Rostul scenei plânsului era de a da un dramatism şi o autenticitate cât mai mari ieşirii din cursă a lui Stolojan, pentru a atrage simpatia publicului către Alianţa D.A. şi noul ei candidat prezidenţial, Traian Băsescu. Trecerea atât de rapidă de la o stare la alta indică ori o gravă instabilitate psihică ori o terifiantă abilitate manipulatorie. Pentru cei care au urmărit derularea evenimentelor pe viu, ori pentru cei care au privit reportajele televizate care au scos din context şi au prezentat doar imaginile de excepţie, în memorie a rămas doar scena plânsului. Aceştia nu aveau de ce şi nu aveau cum să reţină scena imediat anterioară şi să o compare cu ceea ce a urmat. Ei au tras concluzia că Traian Băsescu este un om sensibil, sincer şi deschis (nu îşi ascunde sentimentele) care, departe de a se bucura de avantajul creat lui prin retragerea co-preşedintelui AD.A., suferă de necazul acestuia. Această suferinţă, împărtăşită de mulţi concetăţeni emoţionaţi (mai ales dintre aceia care îl simpatizau pe Theodor Stolojan) era şi garanţia că modelul înaintaşului, idealizat prin prisma dispariţiei lui în condiţii dramatice, va fi continuat.
„Naţia” plângea împreună cu Traian Băsescu unită în simţiri cu el şi vedea deasupra lui mâna divină care prelungea prin el spiritul „defunctului” candidat.
(Folosirea retragerii sau dispariţiei de pe scena politică spre a sugera misiunea supranaturală a succesorului, nu este în întregime o inovaţie. Moartea lui Corneliu Coposu în 1995 a fost utilizată în campania electorală din anul 1996, CDR promovând ideea misiunii istorice de a respecta şi îndeplini obiectivele politice şi morale ale Seniorului, devenite sacre prin trecerea lui în veşnicie.)
Se răspundea astfel inclusiv aşteptărilor populare privind apariţia liderului providenţial, întărind mitul rolului mesianic al lui Traian Băsescu. Pe această cale, în percepţia publică urna de vot era înlocuită cu condica de condoleanţe (politice). Descoperirea ulterioară a manipulării a fost tardivă;
• După anunţul retragerii din cursa prezidenţială, Theodor Stolojan şi soţia sa au plecat în grabă din România, pentru a nu putea fi chestionaţi asupra stării reale de sănătate. Pentru public asta a confirmat, însă, gravitatea suferinţei care reclama un tratament urgent şi special, în afara spaţiului naţional;
• Acţiunea de manipulare a opiniei publice a continuat a doua zi, când Traian Băsescu a declarat că, de fapt, Theodor Stolojan nu s-a retras din cursa prezidenţială din motive de sănătate, ci pentru că ar fi fost „şantajat” de către PSD (Traian Băsescu afirma: „Stolojan nu are nevoie de intervenţie chirurgicală, nu este în situaţia de a fi operat; acum se află într-un loc liniştit, în natură... El (Stolojan - n.n.) era şantajat cu trimiterea în presă a unor făcături”). Prin aceasta declaraţie se dorea ca întregul capital de simpatie dobândit ca urmare a retragerii intempestive a liderului liberal să fie transformat în ostilitate şi ură faţă de reprezentanţii „sistemului ticăloşit”, adică a PSD. Bucuria că idolul căzut – cu atât mai idol cu cât era mai căzut – nu fusese doborât de destinul implacabil - deci, exista speranţa că revenirea era posibilă - se îmbina cu ura iraţională dar benefică
electoral, împotriva celor care îl „îmbolnăviseră”;
• Momentul acuzaţiilor la adresa PSD a fost şi prilejul cu care Traian Băsescu şi a anunţat intrarea în campania electorală prezidenţială. Traian Băsescu încerca să dea o lovitură de imagine, profitând astfel de capitalul de simpatie publică faţă de boala lui Stolojan, de ura faţă de partidul care îi provocase boala, precum şi de vizibilitatea foarte mare creată de mass-media acelui eveniment. Ulterior, teza „şantajului” a fost nuanţată de către Traian Băsescu, sau pur şi simplu negată de către Mona Muscă şi Călin Popescu-Tăriceanu, aceştia din urmă afirmând că Theodor Stolojan „nu este un om şantajabil”. Această teză îşi produsese, însă, deja efectul electoral scontat. În mintea alegătorului mediu grăbit şi neatent, imaginile se cumulează iar nu se coroborează. Aşa se face că fapte care nu pot exista împreună în viaţa reală – retragerea pe caz de boală, retragerea pe motiv de şantaj, îmbolnăvirea prin şantaj a unei persoane care nu avea vulnerabilităţi spre a fi şantajată etc. – s-au asociat în imaginaţia multor români determinând o anumită opţiune de vot favorabilă manipulatorului.
Sintetizând aceste informaţii despre retragerea din cursa prezidenţială a lui Theodor Stolojan constatăm că evenimentul a fost proiectat astfel încât să creeze un mix de emoţii negative şi pozitive favorabile candidatului AD.A. şi să ofere vizibilitate maximă ieşirii din campania electorală a fostului preşedinte al PNL. Afectivitatea politică generată de acel moment neaşteptat a reuşit să schimbe opţiunile electoratului. Traian Băsescu a dorit să se insereze în percepţia electoratului ca un autentic „continuator” al moştenirii politice a lui Theodor Stolojan, la fel cum Emil Constantinescu se prezenta până în 1997 drept „legatarul politic” al Seniorului. Concluzia cea mai preocupantă nu este aceea că manipularea a reuşit ci că, după descoperirea ei şi în ciuda descoperirii, manipulatorul se poate bucura de roadele faptei sale reprobabile. Traian Băsescu nu a răspuns pentru înşelăciune, ci beneficiază de pe urma ei. Publicul tinde să uite manipularea şi preferă să îl evalueze pe manipulator după acţiunile lui ulterioare (prezente); chiar şi aceasta cu o anumită îngăduinţă generată de sentimentul unei involuntare complicităţi.
Un asemenea mecanism al impunităţii manipulatorilor încurajează şi prin aceasta perpetuează manipularea.(Institutul Ovidiu Şincai - Raport de analiză politică)
Liderul liberal Theodor Stolojan a urmat toate regulile impuse de candidatura la cea mai înaltă magistratură a României. Şi-a anunţat intenţia de a candida la Preşedinţie încă din 2002, a desfăşurat lungi turnee electorale prin ţară, în perioada 2003-2004, a presat PNL să se asocieze cu PD pentru a forma Alianţa „Dreptate şi Adevăr”, pentru a avea un suport organizaţional şi politic mai puternic. Cu toate acestea, Stolojan nu a reuşit să se profileze ca un câştigător al competiţiei electorale. Astfel, potrivit sondajului CURS realizat în perioada 23-28 septembrie 2004, Theodor Stolojan era creditat cu 36% dintre opţiunile de vot, cu un procent peste formaţiunea politică din care făcea parte. În acelaşi sondaj, 45% dintre cei chestionaţi au răspuns că l-ar alege pe liderul PSD, Adrian Năstase. Contextul politic în care a avut loc retragerea lui Theodor Stolojan din cursa prezidenţială ar putea explica resorturile acesteia. Până la alegerile locale din 2004 PSD era cotat cu cele mai mari şanse de a câştiga competiţia pentru parlamentare şi prezidenţiale. Rezultatul alegerilor locale în care PD şi PNL au câştigat primăriile unor mari oraşe, egalitatea cu PSD în privinţa votului politic pentru Consiliile judeţene dădea mari speranţe liderilor Alianţei D.A.. PSD a reuşit însă să iasă din reculul cauzat de eşecul în alegerile locale şi la începutul toamnei anului 2004 social-democraţii şi Adrian Năstase au preluat iniţiativa politică.
Astfel, în pofida tuturor eforturilor A.D.A., se profila o victorie a PSD şi a candidatului său la alegerile prezidenţiale.
În acest context, a avut loc retragerea din competiţia electorală şi din fruntea PNL a lui Theodor Stolojan, în 2 octombrie 2004. Mai multe elemente indică faptul că retragerea lui Stolojan a fost o decizie pregătită cu atenţie, menită a polariza prin manipulare simpatia publică spre Alianţa D.A.:
• Anunţul de retragere din competiţia electorală a lui Theodor Stolojan a fost realizat într-o sâmbătă, primind astfel un caracter extraordinar. Stabilirea datei anunţului într-o zi nelucrătoare avea funcţia de a credibiliza motivele retragerii, dând electoratului impresia că starea de sănătate a candidatului AD.A. este atât de proastă încât pasul nu mai admite amânare;
• Anunţul de retragere nu a fost motivat prin explicaţii medicale precise, menţinându-se ambiguitatea asupra stării reale de sănătate şi a cauzelor îmbolnăvirii. S-a motivat că se doreşte menţinerea discreţiei absolute asupra cauzelor şi simptoamelor bolii, ceea ce a fost de natură să mărească nivelul de compasiune publică faţă de „bolnav” şi faţă de prietenii săi politici. Electoratul era făcut cumva complice onorabil la un pretins act de respect al intimităţii, fiind plasat în subconştient pe o poziţie de solidaritate umană cu liderul AD.A.;
• În cadrul conferinţei de presă susţinută de Theodor Stolojan a participat şi soţia sa (anterior foarte discretă pe scena publică). Prezenţa doamnei Stolojan este un alt element menit a indica gravitatea bolii fostului lider al PNL şi de a întări, astfel, compasiunea publicului. Electoratul era invitat nu doar să asiste la un eveniment politic ci şi să participe la o întrunire de familie, o familie greu încercată;
• Alături de familia Stolojan a fost prezent şi Traian Băsescu. Starea de tensiune a fost mărită de izbucnirea în plâns a acestuia. Analiza fotografiilor făcute la conferinţa de presă la care s-a anunţat retragerea, realizată cu calm după consumarea evenimentului pune în evidenţă, însă, manipularea:
În poza 1 se poate observa pe chipul lui Traian Băsescu amestecul dintre un zâmbet (involuntar!?) satisfăcut şi pregătirea pentru momentul următor, în care îl va ridica pe Stolojan de pe scaun şi va izbucni în plâns (vezi poza 2).
Rostul scenei plânsului era de a da un dramatism şi o autenticitate cât mai mari ieşirii din cursă a lui Stolojan, pentru a atrage simpatia publicului către Alianţa D.A. şi noul ei candidat prezidenţial, Traian Băsescu. Trecerea atât de rapidă de la o stare la alta indică ori o gravă instabilitate psihică ori o terifiantă abilitate manipulatorie. Pentru cei care au urmărit derularea evenimentelor pe viu, ori pentru cei care au privit reportajele televizate care au scos din context şi au prezentat doar imaginile de excepţie, în memorie a rămas doar scena plânsului. Aceştia nu aveau de ce şi nu aveau cum să reţină scena imediat anterioară şi să o compare cu ceea ce a urmat. Ei au tras concluzia că Traian Băsescu este un om sensibil, sincer şi deschis (nu îşi ascunde sentimentele) care, departe de a se bucura de avantajul creat lui prin retragerea co-preşedintelui AD.A., suferă de necazul acestuia. Această suferinţă, împărtăşită de mulţi concetăţeni emoţionaţi (mai ales dintre aceia care îl simpatizau pe Theodor Stolojan) era şi garanţia că modelul înaintaşului, idealizat prin prisma dispariţiei lui în condiţii dramatice, va fi continuat.
„Naţia” plângea împreună cu Traian Băsescu unită în simţiri cu el şi vedea deasupra lui mâna divină care prelungea prin el spiritul „defunctului” candidat.
(Folosirea retragerii sau dispariţiei de pe scena politică spre a sugera misiunea supranaturală a succesorului, nu este în întregime o inovaţie. Moartea lui Corneliu Coposu în 1995 a fost utilizată în campania electorală din anul 1996, CDR promovând ideea misiunii istorice de a respecta şi îndeplini obiectivele politice şi morale ale Seniorului, devenite sacre prin trecerea lui în veşnicie.)
Se răspundea astfel inclusiv aşteptărilor populare privind apariţia liderului providenţial, întărind mitul rolului mesianic al lui Traian Băsescu. Pe această cale, în percepţia publică urna de vot era înlocuită cu condica de condoleanţe (politice). Descoperirea ulterioară a manipulării a fost tardivă;
• După anunţul retragerii din cursa prezidenţială, Theodor Stolojan şi soţia sa au plecat în grabă din România, pentru a nu putea fi chestionaţi asupra stării reale de sănătate. Pentru public asta a confirmat, însă, gravitatea suferinţei care reclama un tratament urgent şi special, în afara spaţiului naţional;
• Acţiunea de manipulare a opiniei publice a continuat a doua zi, când Traian Băsescu a declarat că, de fapt, Theodor Stolojan nu s-a retras din cursa prezidenţială din motive de sănătate, ci pentru că ar fi fost „şantajat” de către PSD (Traian Băsescu afirma: „Stolojan nu are nevoie de intervenţie chirurgicală, nu este în situaţia de a fi operat; acum se află într-un loc liniştit, în natură... El (Stolojan - n.n.) era şantajat cu trimiterea în presă a unor făcături”). Prin aceasta declaraţie se dorea ca întregul capital de simpatie dobândit ca urmare a retragerii intempestive a liderului liberal să fie transformat în ostilitate şi ură faţă de reprezentanţii „sistemului ticăloşit”, adică a PSD. Bucuria că idolul căzut – cu atât mai idol cu cât era mai căzut – nu fusese doborât de destinul implacabil - deci, exista speranţa că revenirea era posibilă - se îmbina cu ura iraţională dar benefică
electoral, împotriva celor care îl „îmbolnăviseră”;
• Momentul acuzaţiilor la adresa PSD a fost şi prilejul cu care Traian Băsescu şi a anunţat intrarea în campania electorală prezidenţială. Traian Băsescu încerca să dea o lovitură de imagine, profitând astfel de capitalul de simpatie publică faţă de boala lui Stolojan, de ura faţă de partidul care îi provocase boala, precum şi de vizibilitatea foarte mare creată de mass-media acelui eveniment. Ulterior, teza „şantajului” a fost nuanţată de către Traian Băsescu, sau pur şi simplu negată de către Mona Muscă şi Călin Popescu-Tăriceanu, aceştia din urmă afirmând că Theodor Stolojan „nu este un om şantajabil”. Această teză îşi produsese, însă, deja efectul electoral scontat. În mintea alegătorului mediu grăbit şi neatent, imaginile se cumulează iar nu se coroborează. Aşa se face că fapte care nu pot exista împreună în viaţa reală – retragerea pe caz de boală, retragerea pe motiv de şantaj, îmbolnăvirea prin şantaj a unei persoane care nu avea vulnerabilităţi spre a fi şantajată etc. – s-au asociat în imaginaţia multor români determinând o anumită opţiune de vot favorabilă manipulatorului.
Sintetizând aceste informaţii despre retragerea din cursa prezidenţială a lui Theodor Stolojan constatăm că evenimentul a fost proiectat astfel încât să creeze un mix de emoţii negative şi pozitive favorabile candidatului AD.A. şi să ofere vizibilitate maximă ieşirii din campania electorală a fostului preşedinte al PNL. Afectivitatea politică generată de acel moment neaşteptat a reuşit să schimbe opţiunile electoratului. Traian Băsescu a dorit să se insereze în percepţia electoratului ca un autentic „continuator” al moştenirii politice a lui Theodor Stolojan, la fel cum Emil Constantinescu se prezenta până în 1997 drept „legatarul politic” al Seniorului. Concluzia cea mai preocupantă nu este aceea că manipularea a reuşit ci că, după descoperirea ei şi în ciuda descoperirii, manipulatorul se poate bucura de roadele faptei sale reprobabile. Traian Băsescu nu a răspuns pentru înşelăciune, ci beneficiază de pe urma ei. Publicul tinde să uite manipularea şi preferă să îl evalueze pe manipulator după acţiunile lui ulterioare (prezente); chiar şi aceasta cu o anumită îngăduinţă generată de sentimentul unei involuntare complicităţi.
Un asemenea mecanism al impunităţii manipulatorilor încurajează şi prin aceasta perpetuează manipularea.(Institutul Ovidiu Şincai - Raport de analiză politică)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu